Viitorul Tehnologiei

Viitorul suna bine !

Rezultatele Google vor fi afişate în timp ce tastăm

Se cunoaşte faptul că Google, înainte de introduce o nouă facilitate, fie că este vorba de produsul lor numărul 1, căutarea, fie că este vorba de diverse alte servicii, alege să experimenteze. O funcţie nouă este introdusă ca experiment şi poate fi folosită doar de un număr limitat şi, de regulă, aleator de utilizatori. Acesta este şi cazul update-ului pe care modul de afişare a rezultatelor îl va primi într-un viitor încă nedeterminat.

Anumiţi utilizatori au observat în zilele precedente că Google le afişa rezultatele în timp ce scriau. Ulterior, cei de la Google au confirmat că acesta este unul din numeroasele experimente pe care le rulează în prezent.

Practic, este vorba de afişarea respectiv actualizarea rezultatelor în timp real. Pe parcurs ce utilizatorul tastează sunt afişate şi rezultatele. De asemenea, cu fiecare literă tastată este modificată în timp real şi lista de rezultate. Odată cu lista de rezultate se schimbă atât categoriile din coloana stângă, cât şi reclamele text din dreapta.

Deocamdată, nu se ştie când va fi disponibilă pentru publicul larg noua facilitate. Chiar dacă i-au confirmat existenţă, cei de la Google nu s-au grăbit să ofere şi alte informaţii.



0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

Arhiva

Persoane Interesate