Viitorul Tehnologiei

Viitorul suna bine !

Google Chrome, la versiunea cu numărul 7

Este deja cunoscut faptul că Google Chrome are obiceiul de a arde versiunile. În mai puţin de doi ani de la lansarea primei versiuni, Chrome a ars nu mai puţin de şase versiuni, iar acum suntem deja în faţa celei de a şaptea.

Cei de la Google preferă să aducă noutăţile treptat. Nu le ţin special pentru versiunile majore. Aşa se face că nici versiunea cu numărul şapte nu înseamnă prea mult din punctul de vedere al schimbărilor vizibile. Oricum, vorbim aici de Google Chrome 7 versiunea dev, nu de cea finală.

Aşadar Chrome 7 vine cu funcţii noi. Repară unele bug-uri, îmbunătăţeşte stabilitatea şi include un plugin numit NaCl (Native Client). NaCl este o tehnologie care le permite dezvoltatorilor de aplicaţii web să folosească acelaşi cod ca pentru programele de desktop.

Cu alte cuvinte, dezvoltatorii vor putea crea aplicaţii web mult mai complexe, care ar putea rivaliza ca interfaţă şi funcţionalitate cu cele de calculator. Este exact ceea ce doreşte Google: să mute focusul de la sistemele de operare clasice la cele online. Şi este direcţia spre care oricum ne îndreptăm, fie că ne place sau nu.


Sursa: www.Go4iT.ro

0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

Arhiva

Persoane Interesate