Viitorul Tehnologiei

Viitorul suna bine !

Facebook va promova turismul românesc

Politicienii noştri, aşa plini de defecte şi trăsături negative cum îi ştim, nu sunt chiar "încuiaţi" când vine vorba de Internet. Aceştia par să fi devenit conştienţi de potenţialul online-ului şi de viteza de propagare a mesajelor. După scandalul frunzei, Ministerul Turismului pune la cale o colaborare cu Facebook.

Cei de la Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului au de gând să folosească Facebook pentru promovarea turismului românesc. Şi nu vorbim aici de o simplă pagină la care să poată da oricine Like, ci de o campanie în adevăratul sens al cuvântului.

Reprezentanţii Ministerului s-au întâlnit cu Mark Cowan, unul dintre oamenii cu putere de decizie de la Facebook, pentru a discuta despre un parteneriat care va avea ca scop promovarea turismului din ţara noastră în cadrul reţelei sociale.

Bineînţeles că cei de la Facebook nu au nimic împotriva acestui parteneriat, atât timp cât au de încasat bani. Se pare că România va fi prima ţară care va avea un parteneriat oficial cu populara reţea de socializare. După, Elena Udrea, alţi miniştri ai altor ţări ar putea alege Facebook pentru promovarea diverselor campanii.

0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

Persoane Interesate