Viitorul Tehnologiei

Viitorul suna bine !

Canon G12 - ce ţi-ai putea dori mai mult în segmentul compact?

Informaţiile despre Canon G12 au apărut de luna trecută, împreună cu o imagine a aparatului de top, însă comunicatul oficial a întârziat până astăzi. El a confirmat aproape toate specificaţiile cheie ale topului de gamă pe segmentul compactelor de la Canon. Producătorul nipon se laudă cu introducerea sistemului HS pe seria G, acesta fiind compus din senzorul de 1/1.7" cu 10 MP şi procesorul DIGIC 4. Sensibilitatea ISO a senzorului poate fi setată între 80 şi 3200, dar utilizatorii pot opta pentru extinderea ei până la 12800. Obiectivul cu 5x zoom optic a fost păstrat de la modelele anterioare, însă pentru stabilizarea imaginii este folosit acum sistemul Hybrid IS. El a fost introdus anul acesta pe obiectivele EF ale producătorului nipon.

Ecranul lui Canon G12 a fost păstrat de la G11, iar diagonala sa mai mică decât a competitorilor se justifică prin faptul că este rabatabil. Alături de rotiţa care selectează modul de fotografiere, utilizatorii mai au la dispoziţie una pentru selectarea valorii ISO şi o alta pentru compensarea expunerii. Pe grip-ul aparatului a apărut o rotiţă de ajustare a parametrilor fotografiei, cum ar fi timpul de expunere sau deschiderea diafragmei. Altă diferenţă fizică între G11 şi G12 este aproape imposibil de sesizat. Viteza de fotografiere în rafală a fost crescută la două cadre pe secundă faţă de 1,1 fps ale modelului anterior.

Canon a evitat prea mult timp introducerea filmării HD la seria G. Modelul PowerShot G12 permite înregistrarea video la rezoluţia 1280x720 cu 24 de cadre pe secundă în format MOV. Funcţia HDR oferită de aparatul de faţă foloseşte trei cadre realizate în rafală pe care le compune într-o singură imagine. Pe lângă cardurile SDHC/SDXC, Canon G12 oferă suport şi pentru cele Eye-Fi cu placă de reţea wireless integrată. Cu ajutorul lor pot fi transferate imagini pe site-urile de photo sharing direct de pe card. Cei interesaţi de Canon G12 trebuie să aştepte până la începutul lunii octombrie. Preţul său în Statele Unite va fi de 500 $.

0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

Persoane Interesate